DENUMIRE STIINTIFICA: Streptocarpus
ETIMOLOGIE: Provine din grecescul streptos (rasucit) si karpos (fruct), definind "fructul" plantei ce se aseamana cu o capsula lunguiata si rasucita.
DENUMIRE POPULARA: inca nu are, dar cred ca se va impamanteni cuvantul streptos, pentru ca se pare ca asa ne place din ce in ce mai mult sa-i spunem.
IMAGINEA:

FAMILIA: Gesneriaceae
ORIGINEA: padurile din muntii Africii de Sud
DESCRIEREA PLANTEI:
Tip de planta: planta perena, compacta, cu aspect robust.
Frunzele sunt inguste si lunguiete, in functie de specie putand ajunge si la 30 cm lungime. Se aseamana cu frunzele primulelor, dar streptocarpusii se inrudesc cu violetele africane si cu gloxiniile, cu Columneas si Achimenes.
Florile sunt delicate, sub forma de trompeta, de diverse culori si combinatii. Infloreste abundent, florile variaza ca dimensiuni intre 3 cm si 7.5cm.

Fructele reprezinta capsula cu seminte, care atunci cand e coapta se rasuceste.
INMULTIREA: inmultirea streptocarpusului se poate realiza prin seminte, prin divizarea tufei sau prin butasi de frunze.
Pentru inmultirea hibrizilor se folosesc numai ultimile doua metode si in acest caz, planta obtinuta va pastra caracteristicile plantei-mama.
Inmultirea prin butasi de frunze, se poate realizea in trei feluri:
1. folosind frunza intreaga daca aceasta e de dimensiuni mici (8-10 cm). In acest caz se va obtine o singura noua planta.
2. taind frunza perpendicular pe nervura principala in fragmente ( 5-8 cm fiecare). Prin aceasta metoda se obtin mai multe plante, insa procesul este mai indelungat. Trebuie ca frunzele astfel taiate sa fie puse in pamant in sensul in care ele au crescut.
3. taind frunza de-a lungul nervurii principale. Aceasta metoda e mai dificila deoarece frunzele astfel taiate sunt mai predispuse la putrezire, insa rezultatele, daca vor fi, vor fi spectaculoase - un numar foarte mare de puiuti.
Cele mai bune rezultate si cele mai rapide se vor obtine din butasul de la baza frunzei. Frunzele vor fi taiate cu un cutit ascutit sau un cutter, specialistii recomandand ca acesta sa fie steril.
De asemenea, s-a constatat ca temperaturile mai joase favorizeaza inmultirea. De aceea, perioada optima de inmultire este sfarsitul lunii august pana la sfarsitul lunii octombrie, sau primavara devreme.
Dupa aproximativ o luna bucatile de frunze fac radacini si dupa inca trei-patru saptamani apar noii puiuti. In timp, frunza-mama se usuca, din acest moment putand fi separati puiutii, dar nu inainte ca ei sa aiba macar o frunza de cel putin 3 cm. Transplantarea prea devreme, le va fi fatala.
Inmultirea prin divizarea tufei se face foarte usor, despartind tufa in mai multe plante.
CONDITII DE CULTIVARE:
Solul: Plantele au nevoie de un sol afanat, cu un drenaj foarte bun, in acest sens putand fi utilizat perlit si chiar nisip.
Expunerea: Aceasta planta are nevoie de lumina multa, insa nu va fi asezata niciodata in plin soare. Un pervaz estic sau nordic, dar luminos, este cel mai indicat.
Temperatura: Temperatura ideala pentru streptocarpus este cuprinsa intre 18-21grade C. In casele noastre, pe timp de vara, aceste plante sufera, de aceea este necesar ca in aceasta periaoda (iunie-august) sa-i asiguram o umiditate atmosferica mai ridicata.
Umiditatea:Udarea acestor plante este extrem de importanta. Apa se poate turna fie in farfuriuta ghiveciului, fie in ghiveci. Daca alegem sa udam in farfuriuta, riscurile ca planta sa putrezeasca sunt mai mari, deoarece la baza ghiveciului va fi umed iar la suprafata nu, si vom uda in continuare. De aceea se recomanda ca udarea sa se faca in ghiveci, iar eventuala apa ce se va scurge in farfurie va fi indepartata. Urmatoarea udare se va face atunci cand pamantul va fi uscat. Un semn ca ar trebui sa udam streptocarpusul este usoara palire a frunzelor.
SFATURI DE INGRIJIRE:
Ingrijirea streptcarpusilor este foarte usoara, atata vreme cat am invatat cum sa-i udam. Se poate intampla ca varfurile frunzelor sa se usuce in timp. Acest lucru este firesc, deoarece frunza continua sa creasca de la baza. Putem taia partea uscata, fara grija ca planta ar putea suferi. De asemenea, florile trecute trebuie indepartate.
Se recomanda plantarea in ghivece mici, putin adanci.
Se fertilizeaza la 2-3 saptamani, cu un ingrasamant bogat in potasiu.
Incepand cu luna noiembrie, streptocarpusii (mai putin cei din varietatile Crystal) intra in repaus. In perioada repausului se vor tine la lumina, nu se va mai administra ingrasamant si se vor uda extrem de rar si cu putina apa. Temperatura recomandata pe timp de iarna este in jur de 16C. Se va asigura o buna ventilatie.
Streptocarpusii din varietatile Crystal vor avea acelasi tratament tot anul, ei fiind capabili sa infloreasca abundent fara pauze.
BOLI SI DAUNATORI:
Bine ingrijit, streptocarpusul nu prea e atacat de daunatori. Insa pot aparea diferite mucegaiuri (Botrytis), mai ales iarna. In aceste cazuri partile afectate vor fi inlaturate si se va stropi cu un fungicid. Pentru a evita aparitia acestor mucegaiuri, orice parte moarta (frunze uscate, flori trecute) va fi inlaturata. De asemenea, mai poate fi atacat de afide.
SPECII SI VARIETATI:
Streptocarpus dunnii
Streptocarpus rexii
Streptocarpus Hybrydus
Streptocarpus saxorum
Streptocarpus polyantus
OBSERVATII: odata ce ai ajuns sa intelegi nevoile acestei plante, se va dovedi extrem de usor de crescut.
SURSE BIBLIOGRAFICE:
http://www.dibleys.com/strep.htm
http://www.streptocarpus-info.com/streppropagation.html
FISA REALIZATA DE: Anamaria; FOTOGRAFII (metode de inmultire): Ligia (Ani)
10/10 sur 1 vote
Sélectionnez une note dans le menu déroulant.
Créer un site internet gratuit avec E-monsite.com
- Signaler un contenu illicite
- Voir d'autres sites dans la catégorie Jardinage
Videos Droles
- Clips musique
- Cours création de site web